Uuuuufff, ceeee biiiiiiineeeeeeee, s-au terminat alegerile!!! De acum încolo, trai pe vătrai fraților!!! N-o să mai avem nici o problemă, totul va fi un lapte și o miere, de n-o să le mai putem duce. Cum? ați votat? Vai, ce spirit civic dezvoltat ați avut!
De acum înainte, nu mai avem nevoie de nimic! Trebuie să oprim timpul în loc, să ne așezăm comozi în fața televizorului, și să așteptăm să vină din nou Mesia pe Pământ, și-apoi totul va fi așa de bine!!! Cum? Nu asta visăm cu toții, nu asta mai avem de făcut, adică să facem ceea ce ne place nouă tuturor românilor, deci să facem nimic??? Păi asta ziceam și eu, poate dacă ieșim afară din case poate răcim, sau ne luxăm piciorul, și medicii noștri nu trebuie deranjați, ei au altă treabă...
Io propun, cu inteligența pe care numai eu mi-o pot aprecia, să construim așa la frontierele țării ziduri înalte și groase din beton sau piatră, ca să ne protejeze de restul lumii care ne vrea răul! Ce-i drept au mai încercat și alții: chinejii, romanii, și nu le-a mers, dar noi, învățând din greșelile lor, am putea să le facem inexpugnabile. Astfel am putea fi feriți de criza economică, inundații, clauza de salvgardare a UE și toate câte cele. Să trăim noi așa fericiți până ni s-o urî cu atâta bine...
Noapte bună! |