Urmărim cu toții în aceste zile, cu sufletul la gură, cu tristețe, sau poate cu revoltă, urmările și vâlva stârnită de cumplitu accident de muncă din Valea Jiului. Dureros, revoltător, nici nu știu cum să iau această teribilă întâmplare. În "minunat de clasic-inegalabilul" stil românesc de a despica firu-n patru, iată că toți cetățenii, mai mult sau mai puțin avizați își dau cu părerea, sugerează posibile cauze, și efecte pe termen scurt și lung, și dau- așa cum era și "normal"- "înțeleptele-inegalabil-de-oacheșe" sfaturi (de rigoare- se înțelege!). Dar asta, poate nici prin gând nu-mi trecea (sic!) să fie vreun prilej de campanie electorală. Vai de mine!!! Țațo, așa nu se mai poate!!!!!
Dezgustat fiind de toată tevatura stârnită de "înțelepții neamului", ma-am codit io, așa olecuță, și cu "înțelept-inegalabil-de-oacheșul" meu gând, am avut o... revelație! Pentru cei care au urmărit emisiunea de duminică a lui Mircea Badea, ar putea însemna că-l imit ca un discipol ascultător, dar nu-i chiar așa! Fără să-mi arog paternitatea adevărat-pateticei sale expuneri din debutul emisiunii, și eu gândeam la fel, doar că io unul vorbesc mai mult singur decât altora. Vorba lui Badea: "chestie de noroc". În "lumea" lor, a minerilor, de oriunde de pe care colț al planetei ăsteia, minerii nu au avut, nu au, și poate nu vor avea vreo alternativă, adică posibilitatea să facă "altceva". Acolo, în subteran, ei au de partea lor doar propria persoană, uneletele, pe colegul de șut și poate... pe bunul Dumnezeu, și atât! Din aceste lucruri, oameni buni, s-a născut și mai dăinuiește o solidaritate, greu de deslușit, sau pentru unii, mai înguști la minte, greu de acceptat.
Dacă privim ușor în urmă, lucrurile acestea sunt de înțeles. Întotdeauna între oameni au existat solidarități de acest gen. Ce erau breslele decât niște solidarități profesionale? Sau ce făceau țăranii în Evul Mediu, când trebuiau să plătească redevențele anuale seniorilor? Păi ori plăteau toți, ori nu plătea nuciunul atunci când ori mai mulți, ori măcar unul nu putea să plătească, și, de obicei, seniorii îi păsuiau pe țărani până la următoarea recoltă...
Dar azi, mai este așa? Evident că nu! Ne revoltăm toți pe degeaba atunci când nu "merge" ceva bine și... cam atât. Dar iată că minerii au rămas solidari în universul lor, căci ei au doar două certitudini: mina și moartea. Noi ceilalți avem doar a doua certitudine... |
