În orice conflict interuman, se consideră că există câștigători și perdanți. Dar poate, dacă pe plan personal este adevărată această afirmație, ce se întâmplă de fapt în cazul unor conflicte armate?
Aș lua ca exemple doar marile războaie ale secolelor al XX- lea și al XXI- lea.
Primul război mondial (1914-1918), început de Puterile Centrale și câștigat de Antanta, cea mai mare beneficiară fiind Franța. Dar care a fost prețul plătit de Franța? În primul rând, atitudinea acesteia a fost taxată de Marea Britanie și de S.U.A., prin faptul că niciuna nu s-a implicat în mod serios în politica europeană, preferând să-și urmărească propriile interese, ba chiar S.U.A. a refuzat să adere la Societatea (Liga) Națiunilor, a cărei promotoare fusese (prin președintele Wilson), și la care nu a aderat din cauza atitudinii Franței. Mai mult, în momentul declanșării celui de-al doilea război mondial, Franța a rămas cam singurică în fața panzerelor germane.
Al doilea război mondial (1939-1945), a fost început de Germania și U.R.S.S. prin invadarea Poloniei, și a fost câștigat de S.U.A., U.R.S.S. și Marea Britanie, dar cu ce preț? Marea Britanie și-a pierdut defintiv marele imperiu colonial așezat pe trei continente. S.U.A., a câștigat temporar controlul asupra Pacificului și Europei vestice, dar a fost învinsă ulterior în Coreea și Vietnam, iar în America Latină a pierdut controlul asupra unor state precum Cuba, Nicaragua, sau Venezuela. U.R.S.S., a pierdut 22 de milioane de locuitori în război, și s-a izolat pe plan extern, inclusiv față de statele comuniste precum China, Iugoslavia, Albania, din cauza politicii lui Stalin. Apoi, și în timpul lui Hrușciov, din cauza politicii sale de forță, presărată cu intervenții armate, sau cu o politică externă sinuoasă (Ungaria 1956, Criza rachetelor din Cuba, etc.). După 50 de ani de dominație autoritară asupra statelor central- și est- europene, comunismul a căzut, inclusiv în U.R.S.S., iar unele state dependente până nu demult de Moscova își urmează cursul (Georgia, Ucraina).
Ultimele conflicte armate, precum cele din fosta Iugoslavie, Afghanistan și Iraq, au scos la iveală o politică falimentară a S.U.A. și rolul tot mai scăzut al Consiliului de Securitate al O.N.U. În fața amenințărilor teroriste, S.U.A. a ales să răspundă cu forța armelor, și cu prețul pierderii a zeci de mii de vieți omenești, inclusiv din rândul propriilor cetățeni. Recesiunea economică din S.U.A. a cauzat mari probleme cetățenilor americani, și tinde să dea naștere unor conflicte sociale fără precedent în această țară. S.U.A., alături de Rusia, tinde să devină o mare putere armată, și să piardă și rolul de mare putere economică.
În concluzie, poate e mai adevărat proverbul nostru: "Cine râde la urmă, râde mai bine". Sau nu? |
