De câte ori privim la TV, ascultăm o știre la radio, citim un ziar sau o revistă, consumăm o informație brută, rece și uneori tendențioasă referitoare la lumea care ne încomjoară, la evenimente, sau la soluțiile pe care sunt propuse pentru problemele noastre sau ale altora. Rolul mass-media, ar trebui să fie acela de a informa cetățeii corect, la timp și imparțial. Din păcate cei care conduc sau lucrează în instituțiile mass-media sunt oameni, și sunt deseori subiectivi.
Pe vremea când eram student, au sosit ca invitați ai Universității unde studiam, doi profesori universitari din Franța, la o masă rotundă, cu studenții din facultățile cu profil de științe socio-umane. Totul bine-aranjat: întrebări regizate, ca într-o conferință de presă, studenți aleși cu grijă, numai unu’ și una, burse prin Franța, burse de merit: Bravo lor! Ne explicau nenea ăia, profesorii din Franța, cât de bună e mass-media la schimbarea unui regim politic, și dădeau ca exemple Algeria, prin ’93, și evident rolul Radioteleviziunii Române în ’89. Toate bune și frumoase, dar cum unul zicea că știe și engleza, hop și io, amărâtu’ cu bursă de studiu, unu’ cam în primii 10 în anul meu de studiu, cu două întrebări, într-o engleză inteligibilă, și cu două greșeli (confuzii) de exprimare, așa de moment, care au trecut de bariera de înțelegere a distinșilor oaspeți. Îi întrebam dacă ei cred că mass-media poate să dăuneze democrației, fiindcă și cei care au idei extremiste au acces la mass media, datorită libertății de expresie; și cum îl convingem noi pe țăranul nostru, care nu prea înțelege rolul regimurilor, doctrinelor, partidelor, sau măsurilor politice. La prima întrebare, au cam scăldat-o, că o fi, că o păți, mă rog... La a doua întrebare, săracii au dat-o rău în bară, profesorul meu, gazda lor, făcea săracu’ fețe-fețe: Ei propuneau să fie angajați sau să existe voluntari care să le explice oamenilor ce scrie în ziare sau spune vreun nene la televizor sau radio, în niște serate de lectură, sau școli de seară, mă rog, ceva în genul ăsta... Bieții. ei nu și-au dat seama că așa ceva se organiza prin anii ’50 în România, de către niște comuniști analfabeți, care obligau pe cei tineri, sau cu ceva școală să citească oamenilor muncii din acele ziare...
Trecând peste acest episod, aș afirma că mass-media e un rău necesar, și ca niște cetățeni ce suntem, avem acest drept la informație, dar una care relatează adevărul, nu părerea șefului de trust.
Un alt palier de manipulare: emisiunile de divertisment și filmele artistice sau desenele animate. Un copil ușor impresionabil, va încerca să zboare și el ca Superman, dar dacă va încerca de la etaj sau de pe vreun acoperiș? Iluzia vreunui adolescent, naiv sau nu că poate fi supererou, după vreun film de acțiune, sau a vreunei visătoare că ăla care o iubește pe aia deși e săracă, e chiar real, și poate că vine și la ea... PURĂ FICȚIUNE! Ba chiar o imaginație bolnavă.
Dar ce să mai zic de programele de publicitate, sau mai rău de concursurile cu premii. Ce naivi am putea fi...
NOAPTE BUNĂ! |
