Între problemele de psihologie colectivã, se cautã explicarea fricii de "celãlalt" de strãini, de persoane din alte categorii sociale, din alte profesii, etc. Într- adevãr, de câte ori nu ne-am pus întrebãri referitoare la cel de lângã noi, pentru a-l considera uneori un trãdãtor, un om care abuzeazã de încrederea noastrã, ºi apoi sã ne dezamãgeascã.

Aceastã fricã, este alimentatã de subconºtientul uman, fiind cauzatã cel mai probabil de experienþe cel puþin nefericite de viaþã, uneori traumatizante, la vârste fragede. În lucrarea sa, Jean, DELUMEAU, Frica în Occident, explicã mecanismele acestei stãri emoþionale de fricã, prin incapacitatea omului medieval de a înþelege relaþiile interumane ºi reacþia negativã omului medieval la noutãþi, pe care le considerã de naturã maleficã.

În aceastã perioadã fobiile sunt mult mai complexe, din cauza avansului tehnologic ºi a accesului la informaþie. Universul cunoscut de om prin intermediul tehnologiei, pare sã ne contrarieze ºi mai mult. Teama de impactul cu meteoriþii uriaºi, sau de o invazie extraterestrã a alimentat imaginaþia oamenilor. Dacã privim rece un film cu extratereºtrii cu rolul de duºmani (bad guys), fie sunt reprezentaþi ca niºte insecte sau reptile uriaºe, fie ca fiinþe cu unele caracteristici umane lipsite de sentimente. Fobia faþã de reptile ºi insecte este una ancestralã, ºi faþã de fiinþele umanoide, mai avansate, este asemãnãtoare cu aceea a amerindienilor în faþa europenilor, care n-au avut un rol tocmai benefic în istorie.

Ce sã mai vorbim, putem exemplifica cu realitãþi curente, contemporane. Românii spre exemplu, au capacitatea de a stigmatiza pe diverse criterii:

1. Criteriul etnic: ungurii, þiganii, ruºii, bulgarii, francezii, etc, ne sunt "duºmani"
2. Criteriul religios: catolicii, musulmanii, neoprotestanþii, etc., nu sunt foarte agreaþi de majoritatea populaþiei
3. Criteriul ancestral, sau modern, actual: homosexualii, persoanele cu probleme psihice, vrãjitoarele/vracii, miºcarea "EMO"

Am dat numai câteva exemple despre ceea ce românii considerã a nu fi conform cu principiile lor despre viaþã. Dar ºi noi românii avem "vânãtorii" noºtri. La rândul nostru simþim cã suntem stigmatizaþi ºi ni se pare cel puþin "nasol". Nu prea am dori sã primim lecþii de la alþii, cãci, nu-i aºa, noi suntem un popor talentat, uns cu toate alifiile, viteaz, harnic, cinstit. Cândva ºi eu gândeam la fel, dar acu', încep sã pricep cã ar fi tocmai pe dos!

În toatã aceastã fricã avem ºi niºte popoare pe care le respectãm ºi le urâm în acelaºi timp. Nemþii, de pildã, care sunt în, opinia noastrã- riguroºi, punctuali ºi reci, dar recunoaºtem aºadar cã ei sunt tocmai opusul românilor, ºi începem sã ne urâm pe noi, cã nu putem fi ca ei, ºi pe ei, cã nu pot fi ca noi.

Individual însã, avem mai multe fobii: vecinul, soacra, nevasta, ºefu', subalternul, colegul. Pe toþi îi bãnuim de ceva, ºi uneori nu ne doare gura sã o recunoaºtem. Spre exemplu, unui bãrbat îi este foarte greu sã înþeleagã unele transformãri fiziologice ºi comportamentale ale femeii. Nu trebuie sã fii misogin, fãrã sã priveºti o femeie cu o oarecare circumspecþie, fie cã o arãtãm fie cã nu, parcã e mai greu sã ne raportãm la stãrile emoþionale ale unei femei.

Eu consider cã lipsa de educaþie, de informaþie, sau refuzul de a le primi, fac sã mai avem încã fobii de tot felul, ºi cred cã soluþia este aceea de a-l considera pe "celãlalt" egalul nostru.